Așa vezi cât de „umflate” sunt aplicațiile de pe telefon: cum faci Instagram să încapă în 2MB
Instagram, la fel ca Facebook, sunt aplicații care îți servesc, în mod exclusiv, conținut de pe internet. Cu toate acestea, au ajuns să ocupe cantități masive de spațiu, până acum.
Aplicația mea Instagram de pe iPhone are 147MB și ascunde încă 1,74GB, mai mult de 10 ori, în ”Documente și date”, după cum spune descrierea din meniul Configurări al telefonului. Aceasta este o problemă universală, iar având în vedere că există în continuare telefoane cu o cantitate limitată de spațiu, o soluție ar fi fost ideală.
Pentru momentele în care ai o problemă cu spațiul liber, există cea mai nouă versiune de Instagram Lite. Aceasta se încadrează în doar 2MB de spațiu, este disponibilă pe Android și, din start, o poți descărca din 170 de țări de pe mapamond. Dacă vrei să o instalezi acum, poți folosi acest link.
În mod previzibil, aplicația este cât se poate de similară cu cea tradițională de Instagram, deși a scos din ecuație mai multe particularități pe care s-ar putea să le consideri inutile. Aceasta este creația echipei de dezvoltatori de la Facebook localizați în Tel Aviv, aceeași care au creat în trecut Facebook Lite și Messenger Lite.
Noua aplicație îți oferă acces la exact același conținut precum versiunea standard, când vine vorba de postările celor pe care îi urmărești, dar într-un pachet pentru terminale cu spațiu limitat, mai puțin performante și fără o conexiune la internet foarte rapidă.
Instagram Lite, în iterația de 2MB, pune accent pe facilitarea accesului la fotografii, clipuri video și mesaje, atât. Poți și să postezi cu ajutorul ei sau să vezi Stories, dar este clar că nu vei avea acces la aceleași opțiuni pe care le-ai fi folosit în mod uzual din an în pași. Printre funcțiile importante care lipsesc se număr Instagram Live și Shopping. În plus, o mare parte din efortul de procesare din spatele tranzițiilor in-app este realizat pe serverul Instagram, din cauza handicapului de performanță al unor terminale ieftine cu Android.